În Tibet şi în câteva părţi din Mongolia, budiştii de tip Vajrayana (budiştii ezoterici) practică un ritual specific cu scopul realizării reîncarnării. Pentru aceşti budişti, trupul nu este altceva decât un obiect pe care sufletul îl foloseşte pentru a se putea exprima. În urma morţii, sufletul, care este etern, trebuie eliberat din corp, iar unealta sufletului, corpul, trebuie redat naturii.
Ritualul are loc pe culmile munţiilor sau al dealurilor înalte, specifice Tibetului şi presupune înfăşurarea corpului decedat cu o pânză şi aşezarea acestuia în poziţia fetală, în poziţia în care s-a născut. În jurul lui mai mulţi budişti îi rostesc rugăciuni care să ajute sufletul să se desprindă de corp. După ce rugăciunile s-au terminat, intervine rogyapa, cel care distruge corpul şi redă libertate sufletului. Rogyapa îndepărtează pânza şi secţionează trupul în aşa fel încât să poată tăia pielea de pe corp şi să scoată muşchii şi tendoanele. În acest interval, vulturii grifoni specifici zonei geografice (care nu permite alte ritualuri pentru că nu se întâlneşte lemn pentru incinerare iar solul este tare şi nu se poate săpa şi îngropa) se grupează şi aşteaptă semnalul rogyapa pentru a se năpusti asupra rămăşiţelor. Organele, muşchii şi tendoanele sunt date ultimile vulturilor.
Anumite comunităţi etnice din Madagascar consideră că strămoşii reprezintă o conexiune între familiile celor decedaţi şi Divinitate. Aşadar rudele care au murit trebuie să fie onorate pentru ca familiile acestora să fie sub oblăduire divină în momentul în care sufletul a reuşit să se desprindă de lumea celor vii.
Onorarea celor decedaţi are loc prin tradiţia Famadihana, în traducere „răsturnarea oaselor”. Aceste comunităţi recunosc doar două categorii de oameni: cei ce trăiesc şi cei ce au murit, dar ale căror oase încă nu s-au descompus complet şi în ale căror trupuri sufletul este captiv.
Tradiţia presupune ca la o dată de cinci sau şapte ani, în funcţie de visurile şi zodiacul astrologului tradiţional al comunităţii denumit Ombiasy, să se deschidă cripta comună a comunităţii respective. Famadihana durează o singură zi, timp în care cadavrele sunt analizate ca să se vadă care familie a primit mântuire divină prin descompunerea membrilor morţi şi care nu. Corpurile ale căror oase încă se pot identifica sunt învelite în „veşminte noi”, în mai multe straturi de pânză albă şi scoase la lumina zilei pentru ca sufletele captive să se bucure de o zi în familie. Cadavrele învelite sunt primite în casă, aşezate la o masă cu toţi membrii familiei şi purtate prin comunitate în timp ce rudele dansează cu ele.
La apus, corpurile trebuiesc puse din nou în criptă pentru ca spiritele aduse de noapte să nu tulbure pacea sufletelor.
Un obicei în Taiwan este ca la evenimentele semnificative din viaţa oamenilor precum nunţi, zile de naştere sau înmormântări atmosfera să fie asigurată de către coruri şi echipe de dans, formate de cele mai multe ori doar din femei. Însă de la sfârşitul anilor 1990 această tradiţie a suferit modificări. Globalizarea a adăugat in cadrul acestor evenimente şi dansurile la bară de tip striptease.
Aşadar la anumite înmormântări este de aşteptat o petrecere striptease în jurul cavoului sau chiar o caravană din mai multe autobuze proiectate special cu jocuri de lumini şi scene pentru dansatoare, toate pentru a se atrage mai multe persoane şi a se cinsti astfel memoria celui decedat.
În mentalul colectiv al oamenilor din Ghana, Africa, o persoană decedată trebuie să îşi continue slujba pe care o practica pe pământ şi în viaţa de dincolo. Astfel, în regiunea centrală Accra s-a dezvoltat o adevărată artă din crearea de „sicrie fantastice”. Acestea au rolul de a reprezenta locul de muncă al celui care a murit şi de a îi reaminti că trebuie să muncească în continuare în acelaşi domeniu.
Sicriele fantastice sunt concepute în diferite forme şi culori, de la sticle de cola, animale, aparate de fotografiat, maşini şi avioane până la telefoane, adidaşi şi pachete de ţigări. Cel mai cunoscut producător în această branşă este Paa Joe care prin arta sa a atras atenţia a mai multor persoane celebre inclusiv a fostului preşedinte al S.U.A, Jimmy Carter, care a achiziţionat două sicrie de acest fel.
Familiile din regiunea Toraja din Sulawesi, Indonezia, locuiesc alături de rudele decedate timp de ani de zile, până în momentul în care fiecare membru se simte împăcat cu faptul că respectiva rudă nu mai este în viaţă. Cadavrele sunt mumificate prin administrarea substanţei chimice formalin, iar mirosul este îndepărtat prin frecarea corpului cu mai multe tipuri de plante.
Persoana decedată este îmbrăcată, spălată şi servită cu mâncare zilnic, urmând ca la finalul zilei să fie pusă într-un pat alături de bunurile folosite de ea în vremea când trăia. Rudele o consideră pentru o perioadă bolnavă şi nu moartă, vorbind şi interacţionând cu ea ca şi cum ar fi în viaţă.
Pentru comunitatea din Toraja, ceremoniile de înmormântare sunt considerate ca fiind cele mai importante evenimente din viaţa unui om. Acordul pentru înmormântarea unei rude trebuie să fie dat de toată familia, iar resursele financiare încep să se strângă din timp.
Surse: